Amintiri

Cum să ținem legătura când……pierdem legătura?

Sunt o persoană sociabilă. Sau, cel puțin, așa îmi place să mă consider. Și deci mi-a plăcut, de-a lungul anilor, să păstrez legăturile cu oamenii pe care i-am întâlnit și care îmi dădeau o stare de bine, emanau energie pozitivă. Și acum îmi face plăcere să îmi sun fosta învățătoare, fostele profesoare, să mă mai întâlnesc cu foștii colegi și să stăm la povești.

Și tot timpul sunt prietenii sau amicii pe care îi ai de ani de zile, cu care vorbești mai mult sau mai puțin, în funcție de cât de multă agitație este în viața cotidiană a fiecăruia, șiii mai sunt prietenii să spunem noi. Oameni pe care îi cunoști în diverse împrejurări și găsiți subiecte comune, sunteți pe aceeași lungime de undă, parcă îi știi din altă viață. Și uite așa, ieșim la o cafea azi una mâine și se leagă o prietenie faină.

Anii trec…… Uneori suntem atât de prinși de rutina zilnică încât ne este tare greu să ne mai vedem cu prietenii. Tot amânăm tot amânăm…timpul trece… Uite așa a venit, iată, iar Crăciunul. Și îmi dau seama că sunt luni bune de când nu m-am mai văzut cu niște prietene, deși stăm în același oraș. Cât de greu poate să fie nu? Mereu intervine ceva. Dacă nu este job-ul, este copilul bolnav. Dacă nu este nici una din motivele acestea, atunci sunt următoarele: vreau și eu să stau un pic, sau: azi mă odihnesc. Tot am impresia că suferim de o oboseală cronică. Oboseală psihică mai mult. Ne suprasolicităm, vrem să facem tot mai multe lucruri în cât mai puțin timp, parcă ne testăm limitele. Și uite așa trece timpul; dacă avem timp suntem obosiți, dacă suntem odihniți sigur avem ceva de făcut. Trec zile, săptămâni, luni, ani…… Și cu timpul ne schimbăm.

Viața își urmează cursul. Noi trecem prin tot felul de experiențe, care până la urmă ne modelează, într-un fel sau altul. Și așa ajungi într-o zi să te uiți la poze sau pe rețelele de socializare și să te gândești….cum am ajuns să nu ne mai facem timp să ne vedem? Cum am ajuns să fim atât de diferiți de x și y? Cine s-a schimbat, noi sau ei? Mulți vor spune că au rămas la fel de-a lungul timpului. Eu nu cred că rămâne nici unul dintre noi la fel. Toți ne schimbăm, vizibil sau nu. Pentru că evoluăm. Sau cel puțin așa îmi place să cred.

Și uite așa îți dai seama într-o zi că  parcă nu îți mai recunoști unii dintre prieteni, parcă nu mai aveți lucruri în comun sau subiecte de discuție, te tot întrebi ,oare ce aveam cândva în comun?,. Este ciudat să simți efectiv distanța pusă între oameni; nu mă refer la distanța fizică, ci mai degrabă la cea între idei, gândire, idealuri, opinii…… Ați trecut vreodată prin așa ceva? Vi se pare cunoscut ce am scris mai sus?

 

Iar alte prietenii, ca o antiteză la ce am scris, se leagă rapid prieteniile/legăturile și se întrețin și fără întâlniri frecvente. Simți că te înțelegi cu oamenii respectivi, că rezonați în idei, chiar dacă poate sunteți diferiți. Și dacă trece o lună sau 1 an, conversația curge la fel de firesc și mereu sunt multe lucruri de vorbit, de povestit și amintiri de depănat. Și bineînțeles, nopți de pierdut la povești. Astea mi se par cele mai faine amintiri pe care le creezi. Timpul petrecut cu oameni care îți sunt dragi, cu care îți face plăcere să stai la povești încât uiți cât este ceasul :). Aceștia sunt oamenii faini din viața noastră.

 

Așadar, dacă tot vine Crăciunul, poate că avem câteva momente să reflectăm la momentele frumoase din anul care imediat se termină, să mulțumim pentru lucrurile care s-au întâmplat, chiar și cele neplăcute au avut o lecție pe undeva…. Să fim recunoscători pentru prietenii noi dar și pentru cei vechi și să acceptăm că oamenii se schimbă și poate și unele prietenii. Dar toate, absolut toate, se întâmplă cu un scop, și sper că spre binele nostru.


foto pixabay

Tagged , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *