Revin din nou la subiectul tehnologie și cum ne acaparează aceasta viața. Ne schimbă viața în bine sau în rău? Devenim oare prea dependenți de ea? Probabil că da. Dar astăzi vreau să scriu despre binele pe care l-a făcut tehnologia în ultima vreme, cel puțin în domeniul medical. Mai exact în stomatologie.
Ce se întâmplă în ultimii ani în stomatologie? Lucrurile evoluează și aici. Poate că mulți oameni sunt obișnuiți cu ideea ca un singur medic să le facă pe toate. Mergi la 3 blocuri mai încolo și găsești un cabinet. intri și probabil te aștepși ca un medic să fie acolo. Singur, eventual cu o asistentă. Și acel medic să facă toate manoperele. Să scoată nerv, să șlefuiască dinții, să ia amprentă, să rezolve cariile etc. Și totuși de ce nu mai este așa?
La noi în țară lucrurile nu s-au schimbat în totalitate, deși încet încet vom ajunge și noi la stadiul în care fiecare medic își va face părticica lui. Eu sunt total de acord. Consider că nu poți face multe lucruri și pe toate foarte bine. Atunci prefer să îmi aleg o bucățică și pe aceea să o fac bine. Sunt colegi care mă vor contrazice. Fiecare are dreptul la opinia sa. Și de asemenea, să nu uităm că este loc pentru toți sub soare :)).
Să revenim la ce poți găsi în ziua de azi într-un cabinet stomatologic și are legătura cu tehnologia și cât de mult a avansat aceasta…
Putem începe cu softul de programări. Programările se fac acum pe calculator și toate datele pacientului sunt stocate pe un server. Asta sună interesant.
A apărut microscopul, acest gigant misterios din încăpere. Unii îi spun elefantul roz din cameră :)). Este o invenție minunată care ne ajută la aproape toate manoperele din cabinet. La fel ca și lupele. În ziua de azi tot ce se face într-un cabinet se face cu magnificație, adică lupe sau microscop. Din simplul motiv că vezi muuuult mai bine! Nici nu se compară cu ochiul liber :).
Recent a apărut amprenta digitală, adică nu se mai iau cele multe amprente calsice. Se scaneaza cavitatea orală cu o cameră, apoi aceasta transmite imaginile unui calculator. Și chiar se frezează un bloc de ceramică pentru a obține o coroană perfect adaptată pe dintele stîlp.
Au apărut deja de ceva ani acele rotative. Înainte era multă muncă la tratamentul de canal. De când cu aceste ace care se pun pe o piesă, se dă drumul de la buton și acul își face rotația, parcă timpul s-a îmbunătățit considerabil. Și totuși au apărut alte provocări….
Radiografia digitală, în cabinet, lângă scaun. Poți face o radiografie rapid să vezi ce se întâmplă cu dintele în cauză. Fără să se mai deplaseze pacientul până la centrul radiologic x, care este destul de departe etc.
În cabinetul dentar și-au făcut loc și aparatele foto. Din acelea speciale, cu obiectiv de macro. Astfel se fac poze întregii guri, dinților, mucoaselor. Și apoi se pot pune pe un monitor și discuta mai ușor. Parcă este totuși mai de înțeles când vezi și tu ca pacient ce vede medicul atunci când se uită în gura ta.
De materialele folosite nu mai putem spune nimic. Sunt multe. Apar frecvent unele noi. Cu tot felul de îmbunătățiri. Să ne gândim un pic la implanturi…șuruburile acelea care se implantează în os. Acum 30 de ani erau la început la noi în țară și multă lume era sceptică și iată acum unde am ajuns….nu mai există plan de tratament care să nu le includă.
O altă descoperire minunată este CBCT. Adică computer totmograf localizat pe dinte sau zona de examinat. Care îți oferă extrem de multe detalii despre ce este acolo și cum.
Iată că totuși putem fi recunoscători de avansarea tehnologiei. Ne putem totuși bucura. Eu una sunt tare fericită că în domeniul medical, cel puțin, avem la dispoziție atât de multe ustensile care ne fac munca mai ușoară și ne ajută să rezolvăm mai bine problemele care apar. Deși uneori tehnologia pare a ne fi dușman, de această dată ne este prietenă.
Până la urmă în tot putem vedea și partea plină a paharului! Să aveți o săptămână faină!
foto pixabay