Peripetii

Vine vacanțaaa!

Sigur țineți minte de pe vremea când eram la școală ce mare fericire era să vină vacanța mare! Pe la noi circula și o rimă: vine vacanța cu trenul de Franța :)). Era bucurie mare. Planurile erau deja făcute pentru toate cele 3 luni.

 

Ce planuri de vacanță au copiii voștri? Parcă simt că nu mai este ritmul de altădată. Acum grădinițele sunt deschise și pe timpul vacanței de vară pentru că nu prea mai au părinții cu cine să îi lase pe cei mici. Și parcă această idee a vacanței de vară se pierde undeva pe drum, printre drumurile la grădiniță, joaca de după-amiază în spatele blocului (dacă au norocul să fie copii în bloc) și căldura toridă… Cred că încet încet le răpim din bucurii celor mici. îi dăm la creșă sau grădiniță cât mai devreme, pentru că din păcate trebuie să mergem la serviciu pentru că avem nevoie de bani și uite așa se crează cercul vicios. Le răpim bucuria de a sta cu noi sau cu bunicii pentru că bunicii sunt prea permisivi și ni se vor urca în cap în curând cei mici de la atâta răsfăț. Este foarte adevărat că uneori și bunicii au nevoie să fie educați să țină pasul cu timpurile… Și să nu îi mai răsfețe atât de mult pe nepoți, să respecte regulile părinților și lista poate continua…. Revenind la fuga cotidiană..Dimineața ne grăbim să ajungem la grădiniță, acceptăm ideea că este normal să plângă și știți doar că toți copiii plâng…ne consolăm cu gândul că se vor obișnui și poate va veni o vreme când nu vor mai plânge la grădiniță. Ne gândim că nu avem de ales…..  Avem oare de ales?

Și așa își petrec cei mici 8 ore sau mai mult cu niște străini, dacă pot să spun așa. Pentru ei cu siguranță așa este situația cel puțin la început. Îi mai luăm acasă la 17 sau 18… Ce mai rămâne de făcut? Până ajungem acasă suntem gata stresați și nervoși și deja ne gândim la ora de culcare, ce mai avem de făcut, trebuie să facem și baie azi, oare era și zi de întreținere??…. Și așa trece și ziua și parcă tot nu am făcut nimic, deși ziua începe la 6 sau 7…

 

V-ați gândit vreodată la toate lucrurile astea? Eu mă tot gândesc la asta de ceva timp. Și asta pentru că Anne nu este deloc încântată de noua grădiniță și este tare frustrant și debusolant… Mai ales că în București găsesști tare greu loc la grădinițele ok. Și mă tot gândesc ce aș putea eu să fac pentru a îi face tranziția aceasta mai ușoară… Singura variantă la care m-am gândit este să petrec cât mai mult timp liber cu ea. Să mergem în parc, ne jucăm cu mingia, facem sport împreună, sărim coarda, jucăm șotronul, alergăm, facem baloane, ne-am plimbat chiar și prin București, am făcut turul cu autobuzul de city tour. A fost tare încântată. Și bineînțeles căutăm grădiniță……

Aș vrea ca vara aceasta să aibă vacanță de vară pe care să o petreacă și cu noi dar și cu bunicii. Să aibă o pauză de la ,trebuie să mergem la grădiniță, și să sperăm că lucrurile se vor aranja cumva bine din toamnă. Mi-aș dori să simtă și ea bucuria vacanței de vară.

 

Voi ce planuri aveți pentru vara aceasta?

 

A! Și foarte important este că la începutul lui iulie se va desfășura campania de control gratuit al alunițelor. Tot ce trebuie să faceți este să intrați pe www.protectiasolara.ro. Acolo găsiți lista cu medici, locații și zilele în care puteți merge să efectuați testarea gratuită a alunițelor.


foto unsplash

Tagged , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *